program special stare civila

Primăria Ploiești a anunțat că Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor (SPCLEP) va functiona după un program special cu publicul, în perioada 30 noiembrie – 2 decembrie 2016.

Astfel, Serviciul Stare Civila va functiona in zilele de miercuri, 30 noiembrie 2016 si vineri, 2 decembrie 2016, intre orele 09.00 – 12.00, urmand a se realiza doar activitati privind inregistrarea deceselor, iar joi, 1 decembrie 2016, va fi inchis.

reamintim faptul că, potrivit legii, zilele de 30 noiembrie, precum și 1 și 2 decembrie au fost declarate zile libere.

 

Național
  • Duminică, 25 Iunie 2017
  • De Observatorul Prahovean

Când va fi următoarea mini-vacanţă pentru români

Românii ar putea avea următoarea mini-vacanță la mijlocul lunii august. După minivacanța de 1 Iunie şi Rusalii, următoarea zi liberă este 15 august – Adormirea Maicii Domnului, care anul acesta pică...