gropi4

După ce observatorulph.ro a publicat comunicatul consilierilor județenei PNL intitulat ,,Disperați că pierd alegerile, PSD-ALDE fac asfaltări pe ploaie și lapoviță, la zero grade” , Consiliul Judeţean Prahova face următoarele precizări:

-         Consiliul Judeţean Prahova a contractat în primăvara anului 2016 execuţia de covoare bituminoase pe drumurile judeţene care necesitau reparaţii, lungimea şi suprafaţa acestora fiind stabilite în limitele bugetului existent la aceea dată.

-         Consiliul Judeţean Prahova a înregistrat economii atât ca urmare a diferenţei dintre valoarea alocată pentru execuţia de covoare bituminoase şi valoarea adjudecată în urma licitaţiei, cât şi datorită economiei înregistrată în cadrul contractelor de deszăpezire 2015 – 2016. Având în vedere că în cadrul contractelor încheiate în primăvară, nu a fost acoperită decât o parte din drumurile judeţene care necesitau lucrări de întreţinere curentă prin aşternere de covoare bituminoase, Consiliul Judeţean Prahova a hotărât iniţierea procedurii de achiziţie pentru execuţia de covoare bituminoase etapa II, în luna august a acestui an. La începutul lunii septembrie documentaţia de atribuire a fost încărcată în SEAP, iar anunţul de publicitate a fost publicat pe site-ul www.e-licitaţie.ro, la începutul lunii octombrie. Etapele desfăşurării procedurii de achiziţie corespunzătoare au avut o durată mai mare de realizare din cauza noilor modificări legislative privind achiziţiile publice. Contractele aferente achiziţiei au fost încheiate în luna noiembrie, cu respectarea termenelor legale. Drept urmare, execuţia covoarelor bituminoase etapa II a început pe data de 17 noiembrie 2016.

-         Referitor la prepararea, transportul, aşternerea şi compactarea  mixturilor asfaltice pe drumurile publice, acestea se fac în conformitate cu Indicativul AND 605/2013. În acest sens, când condiţiile meteo sunt la limită (temperaturi şi starea stratului suport umed) este permisă creşterea temperaturilor în plaja 160 – 175 grade C la preparare, 150 grade C la aşternere, şi între 110 – 145 grade C la compactare. Totodată, având în vedere distanţele de transport scurte (20 – 40 km), precum şi protecţia autobasculantelor cu prelate etanşe, pierderile de temperatură în timpul transportului şi eventuale temperaturi ale stratului de bază la limită, sunt compensate de temperatura maximă de la preparae.

-         Menţionăm că de la data începerii lucrărilor şi până astăzi, aşternerea mixturilor asfaltice s-a efectuat numai în perioada din zi cu temperaturi corespunzătoare, respectându-se datele prezentate mai sus.

-         Conform caietului de sarcini, cantitatea de mixtură asfaltică necesară pentru execuţia covorului de 4 cm, a fost suplimentată cu o cantitate de 15 kg / m2,  tocmai în vederea executării de reparaţii a îmbrăcăminţilor asfaltice existente (strat suport), plombarea gropilor şi preluarea denivelărilor. Pentru suprafeţele mai mari (grosimi de până la 10-15 cm ) pentru care cantitatea de 15 kg / m2 este insuficientă, pe baza dispoziţiilor de şantier şi a măsurătorilor efectuate se execută aducerea la cotă a stratului suport. Menţionăm că decontarea se execută la m2, conform ofertei.

-         Lucrările s-au executat şi se vor executa sub stricta supraveghere a personalului tehnic din cadrul aparatului propriu al Consiliului Judeţean Prahova, verificâdu-se permanent temperaturile şi umiditatea atmosferică, temperatura mixturilor asfaltice la momentul aşternerii, precum şi starea stratului suport.

-         Când condiţiile meteo vor fi defavorabile lucrările se vor sista, urmând a fi reluate atunci când acestea vor fi optime.

-         Conform contractelor încheiate, executantul are obligaţia să remedieze orice defecte apărute în perioada de garanţie ofertată, care este de 60 de luni de la data finalizării lucrărilor.

-         Prin realizarea lucrărilor de întreţinere periodică a drumurilor publice, bugetul judeţului nu este prejudiciat, ci are ca efect aducerea acestor drumuri la parametrii normali de exploatare, îmbunătăţirea stratului de rulare şi mai ales la sporirea siguranţei circulaţiei.

-         Toate detaliile tehnice legate de execuţia acestor lucrări vor fi dezbătute în prima şedinţă de consiliu, ce va avea loc vineri, 25 noiembrie 2016.

Galerie FOTO

utilaje1

utilaje2

utilaje3