ședinta consiliu local

Ședința de îndată a Consiliului Local Ploiești a fost programată astăzi, la ora 13.00, la Sala de 200 de locuri a Palatului Administrativ. Surprinzator, alesii PSD-ALDE si PMP au absentat, chiar dacă pe ordinea de zi erau două proiecte legate de reabilitarea blocurilor din Ploiești, proiecte care au ca termen limită de depunere pentru atragerea de finanțare europeană data de marți, 15 noiembrie.

Singura absență motivată a fost cea a președintelui de sedinta, George Botez, care a depus o adeverință medicală, în acest sens.

Liberalii au asteptat să treacă sfertul academic, însă au constatat că nu există cvorum pentru desfășurarea ședinței. ,,Sunt dezamăgit,, a susținut Adrian Dobre, primarul municipiului Ploiești, care a lansat un apel pentru consilierii absenți să lase deoparte politica atunci când pe ordinea de zi sunt subiecte importante administrative.
Sedința de îndata a Consiliului Local Ploiești a avut pe ordinea de zi trei proiecte. Este vorba de două proiecte referitoare la aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a documentațiilor pentru reabilitarea a două blocuri, respectiv 10D, de pe strada Sinaii, nr. 1, și blocul 12C, Bulevardul Republicii, nr. 104. Valoarea totala a proiectului pentru reabilitarea blocului de pe Sinaii este de peste 1.4 milioane de lei, inclusiv TVA, iar a blocului de pe Bulevardul Republicii tot de 1,4 milioane de lei. Cel de-al treilea proiect a vizat modificarea unei hotărâri de CL cu privire la contributia municipiului la Programul Operational Regional 2014-2020. Termenul limită de depunere a proiectelor de reabilitare a blocurilor este este marti, 15 noiembrie.
Primarul Ploieștiului, Adrian Dobre, a anunțat ca va fi convocată mâine, la ora 11.00, o nouă ședință de îndată, cea de astăzi neavând loc din lipsă de cvorum.