cj ph

Președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, considera că renunțarea la proiectul legat de drumul Câmpina-Valea Doftanei-Săcele reprezintă o greșeală.

”Având în vedere că CNADNR nu a reușit să finalizeze procedura pentru autostrada Comarnic-Brașov, dar nu a reușit să finalizeze nici procedurile pentru centurile ocolitoare de la Bușteni și Comarnic, s-a renunțat la proiectul legat de varianta ocolitoare pentru DN1, respectiv drumul Câmpina-Valea Doftanei-Săcele, care era o soluție optimă pentru fluidizarea traficului pe DN1. Din păcate lipsa de viziune a actualului Guvern face ca aceasta variantă pentru Valea Prahovei să fie uitată într-un sertar", a sustinut Toader.

Acesta a precizat că acest drum de legătura ar fi fost benefic pentru Prahova, respectiv pentru dezvoltarea turismului în zonă, dar și pentru fluidizarea traficului pe DN1.

Reamintim că proiectul legat de drumul Câmpina - Valea Doftanei - Săcele era destul de avansat, fiind efectuate intabulările în zona. Proiectul a fost estimat la 45 de milioane de euro.