bazin

 După ce au votat amânarea proiectului privind construirea unui bazin de înot cu profil didactic pe terenul Școlii Gimnaziale ”Nicolae Iorga”, consilierii ALDE și-au motiva gestul prin următorul comunicat de presă: 

”Grupul consilierilor ALDE din cadrul Consiliului Local al municipiului Ploiești susține construirea unui bazin de înot cu profil didactic pe terenul Școlii Gimnaziale ”Nicolae Iorga”

În cadrul ședinței de astăzi a Consiliului Local al Municipiului Ploiești, a fost supus dezbaterii și un proiect de hotărâre privind inițierea demersurilor pentru construirea unui bazin de înot cu profil didactic, pe terenul Școlii Gimnaziale ”Nicolae Iorga”.

Deși noi, membrii ALDE, susținem în totalitate acest proiect, am propus prorogarea lui pentru ședința viitoare de consiliu, când i-am solicitat executivului să identifice și locații pentru construirea unui bazin de înot de dimensiuni olimpice, de preferință în zona Nord, cât mai aproape de școlile care deja au clase cu profil înot.

De comun acord cu colegii din PSD, am ales această soluție deoarece obținerea aprobărilor și avizelor necesare de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice  este dificilă și ne-am temut că inițiind, separat, două solicitări având, aparent, același obiect, riscăm ca cea de-a doua, bazinul de dimensiuni olimpice, să nu mai primească aprobare.

Viceprimar

George Pană”