tce ploiesti

Consiliul de Administrație al Transport Călători Express Ploiești a aprobat ieri prelungirea contractului directorului societății, Ionelia Enescu, dar atenție, nu ca director general, ci în calitate de director Exploatare, funcție deținută până să preia interimatul la șefia TCE.

„În ședința de ieri a TCE s-a aprobat prelungirea, pe patru ani, a contractului de director Exploatare, funcție pe care am deținut-o până la numirea ca director interimar. Pentru funcția de director s-au demarat procedurile potrivit prevederilor legale, eu urmând să fiu interimar până la desemnarea, prin concurs, a directorului TCE”, a declarat pentru Observatorulph.ro.

Ionelia Enescu a devenit director interimar al TCE Ploiești la începutul lunii septembrie.

Citește și: Schimbare de director la TCE Ploiești. Declarația lui Iancovici