hipodrom ploiesti

Săptămâna trecută, primarul Adrian Dobre anunța că sunt probleme cu omologarea pistelor de trap și galop de la Hipodromul Ploiești, pe motiv că nu există nicio instituție din România care să realizeze acest lucru.

Surpriza, însă, la Ploiești. Viceprimarul Cristian Ganea susține contrariul.

Astăzi, vicele a anunțat că au fost demarate procedurile pentru obținerea autorizațiilor de la Inspectoratul de Stat în Construcții și ISCIR, iar pentru omologarea pistelor se va constitui o comisie formată din reprezentanții Agenției Naționale Zootehnica (ANZ), reprezentantul proprietarilor de cai, reprezentantul organizatorului de curse și doi reprezentanți ai deținătorului de cai, după modelul omologării pistelor de trap de la Mangalia.

În plus, Ganea a anunțat că după obținerea avizelor, nu este exclus să aibă loc chiar curse demonstrative organizate de municipalitate.