sgu iluminat public

Din cauza prostiei, indolenței, nesimțirii, spuneți-i cum vreți, în "minunatul" nostru Ploiești nu se poate monta nici măcar un amărât de bec pe un stâlp. Rușinea din cartierul Tineretului este valabilă pentru întreg orașul. Cum s-a ajuns aici?

După expirarea contractului de iluminat public cu Luxten, compania de la care Primăria Ploiești cumpăra un bec cu echivalentul unui televizor, consilierii locali, indiferent de culoarea politică, au respins mai multe încercări ale RASP de a organiza o licitație pentru întreținerea, modernizarea și extinderea iluminatului public.

Aleșii au preferat să delege acest serviciu către SGU, o societate unde, așa cum declara chiar directorul Donald Constantin recent într-o publicație online, 35-40% dintre angajați sunt analfabeți.

Așa s-a semnat Contractul nr.4980 din 15.03.2013 de delegare a serviciului de iluminat public în municipiul Ploiesti, aprobat prin H.C.L. nr.68/27.02.2013, încheiat între Municipiul Ploiesti și SC S.G.U. Ploiești SRL.

Atunci, primar era Iulian Bădescu, iar majoritatea era formată din PSD și ALDE, însă liberalii n-au avut nicio obiecție când s-a votat proiectul respectiv din care a fost omisă activitatea de extindere rețea de iluminat public.

Practic, din 2013 și până acum, iluminatul public din Ploiești nu a fost extins cu niciun stâlp, respectiv bec!

Incredibil, penibil, dar adevărat!

Abia după ce locuitorii din cartierul Tineretului s-au revoltat, aceștia cumpărându-și singuri lămpi și becuri de iluminat public, s-a aflat că RASP nu poate da comandă la SGU să execute lucrarea de extindere a rețelei pe strada Șirna. Asta pentru că nu există două acte adiționale la contract: preluarea rețelei și posibilitatea de realizare a investițiilor. 

În aceste condiții, deși primarul Dobre punctează la capitolul imagine trimițnd comunicate precum ACESTA, soluția pentru a ieși din impas se află în ograda consilierilor locali. Adică a majorității PSD-ALDE la care se adaugă "momâile" de liberali. Toți aceștia ar trebui să modifice printr-o nouă hotărâre contractul cu SGU, astfel încât angajații lui Donald Constantin să poată monta niște becuri pe străzile din Ploiești unde noaptea ți-e frică să ieși din casă.

Iar dacă aleșii nu sunt în stare, pe primarul Dobre nu-l împiedică nimic să facă un proiect care să rezolve problema. Clar?

P.S. Declarația viceprimarului Ganea că se ocupă de problema lipsei iluminatului public din Tineretului este hilară, acesta fiind viceprimar al Ploieștiului fix din 2012. Adică de vreo patru ani! Mai ușor cu populismul pe scări, vă rugăm...