posturi vacante ploiesti

Potrivit unei centralizări, la această oră, la nivelul primăriei sunt 67 de posturi vacante în aparatul de specialitate al primarului municipiului Ploiești. 

Aparatul de specialitate al primarului municipiului Ploiești are 328 de posturi. Din acest total, 67 de posturi sunt vacante. Astfel, este vorba despre patru posturi de personal contractual (două posturi de arhivar) și două posturi de îngrijitor), iar 63 de posturi sunt funcții publice din care nouă funcții sunt de conducere, iar 54 de funcții publice sunt de execuție.

Citește și: Vrei să te angajezi la Primăria Ploiești? Posturi vacante

Numai în cadrul Direcție Gestiune Patrimoniu există 14 funcții vacante. Alte patru posturi de funcții publice de conducere sunt în procedura de organizare concurs pentru ocuparea posturilor (ex. Direcția Administrație Publică, Juridic - Contencios, Achiziții Publice, Contracte, Serviciul Valorificare și Control Documentații Publice și Serviciul Informatică), iar trei posturi de funcții publice de execuție sunt în procedura de organizare concurs la Direcția Administrație Public Juridic  - Contencios, Achiziții Publice, Contracte.

Citește și: Patru posturi vacante la Primăria Ploiești

Dar acestea nu sunt singurele instituții cu posturi vacante. Conform unei informări către Consiliul Local Ploiești, la Administrația Parcului Constantin Stere sunt zece posturi vacante, dintre care cinci de inspectori, un post de casier, un post de referent și trei posturi de muncitor calificat. La Clubul Sportiv Municipal sunt patru posturi vacante (un post șef serviciu Financiar Contabilitate), un post șef birou Juridic Resurse Umane, Administrativ, Protecția Muncii și Protecție Civilă, un post de administrator Bază sportivă Vega și un post de șofer. 

La Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești trei posturi sunt în procedura de organizare concurs, iar un post este vacant. 

Potrivit informării prezentate în Consiliul Local Ploiești, numărul total la nivelul aparatului de specialitate al primarului, precum și din instituțiile publice aflate în subordinea Consiliului Local se cifrează la 1.074 de posturi.