alegeri parlamentare

Zeci de primari din Prahova sunt așteptați astăzi, începând cu ora 11.00, la o ședință care are ca temă aprofundarea legislației cu privire la alegerile parlamentare.

Trebuie precizat că la alegerile parlamentare pot candida cetățenii români care au împlinită la data depunerii candidaturii vârsta de 23 ani pentru a fi aleşi în Camera Deputaţilor și vârsta de cel puţin 33 de ani pentru a fi aleşi în Senat .

Senatorii şi deputaţii se aleg prin scrutin pe listă, potrivit principiului reprezentării proporţionale. Norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaţilor este de un deputat la 73.000 de locuitori. Norma de reprezentare pentru alegerea Senatului este de un senator la 168.000 de locuitori.

Pentru alegerile parlamentare, Prefectura Prahova va achiziționa aproape 40 de tone de hârtie pentru buletinele de vot.