tribunalul prahova

Clădirea este în proprietatea SC Hale și Piețe și are nevoie de un sistem de evacuare a fumului în caz de incendiu.

Achiziționat de SC Hale și Piețe, în 2012, imobilul situat pe strada Văleni, la numărul 44, a fost închiriată Ministerului Justiției, pentru desfășurarea activității Judecătoriei Ploiești și Tribunalului Prahova.

Citește și: Ploiești: Tribunalul și Judecătoria și-au început activitatea în noua clădire

SC Hale și Piețe a solicitat Consiliului Local Ploiești aprobarea rectificării bugetului, pentru distribuirea sumei de 35.000 de lei, fără TVA, în vederea executării de lucrări de amplasare a unui sistem de evacuare a fumului la imobilul în speță, în vederea obținerii autorizării construcției din punct de vedere al securității la incendiu.

Măsurile au fost recomandate, se arată în nota de fundamentare a proiectului, prin dosarul de securitate la incendiu, întocmit în anul 2015, pentru obținerea avizului de la ISU Prahova.

Tribunalul și Judecătoria Ploiești și-au început activitatea în clădirea de la SC Hale și Piețe în septembrie 2013.