primari

36 de primari au fost convocați astăzi, la sala de ședințe de 200 de locuri a Casei Albe pentru a semna contractele de concesiune a serviciilor de salubritate cu Rosal, câștigătorul licitației organizată de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară.

Ședința a început cu întârziere, motiv de dispută între primari și organizatori. Din start, primarul comunei Bucov, Ion Savu, a părăsit sala, invocând neseriozitatea celor care l-au chemat să semneze contractul.

El a fost urmat de primarul comunei Dumbrăvești, care a refuzat să semneze contractul cu Rosal pe motiv că documentul i-a parvenit abia în această dimineață.

Și primarul Ploieștiului, Adrian Dobre, a solicitat lămuriri, fiind nemulțumit că Municipiul nu va beneficia de redevența suplimentară, însă a semnat contractul cu operatorul de salubritate. Dacă nu făcea acest lucru, Ploieștiul ar fi trebuit să returneze 20 de milioane de euro, inclusiv cheltuielile pentru ecologizarea fostei rampe de gunoi de la Teleajen.

Astfel, ploieștenii vor plăti mai mult pentru ridicarea gunoiului.

Printre comunele care au semnat contractul cu Rodsal se numără Aricestii Rahtivani, Cocorastii Mislii, Cosminele, Filipestii de Padure, Gorgota, Lipanesti, Magureni, Manesti și Olari.

Tariful pentru populație în mediul urban va fi de 4,94 de lei, fără TVA, iar în mediul rural pleacă de la 3,2 lei, fără TVA.

tarif