liceu caragiale1

Construit în anii 1926 - 1936, după planurile arhitectului Toma T. Socolescu, Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” din Ploiești se degradează, în ciuda reabilitărilor din ultima vreme care au vizat strict înlocuirea tâmplăriei.

Clădirea are pereți scorojiți, iar undeva, la etaj, au crescut mai mulți copăcei. Clădire emblematică a Ploieștiului, care figurează pe lista monumentelor istorice, Colegiului Național IL Caragiale este într-o continuă stare de degradare. Ultimele lucrări la fațadă au fost efectuate prin anii 2000 - 2003.

Anul trecut, Colegiul a beneficiat de finanțare europeană în cadrul unui program cu un titlu pompos: „Reabilitare, modernizare, dezvoltare și echiparea infrastructurii preuniversitare”. Lucrările nu au fost însă finalizate la timp, motiv pentru care au fost prelungite până în iunie 2016. Dar aceasta nu a fost singura problemă, pentru care din bugetul local au fost suportate aproape 1,5 milioane de lei. 

În timpul executărilor lucrărilor de înlocuire a tâmplăriei, s-a constat că ferestrele sunt mult prea mici. La acea dată, municipalitatea a avut și o explicație. „În urma demontării acestora (n.r. ferestrelor) au rezultat goluri spre parte interioară a clădirii. Confecționarea noilor ferestre s-a realizat respectând întocmai caracteristicile tehnice din documentația aferentă proiectului. Existența golurilor a făcut necesară găsirea unor noi soluții de prindere și de etanșare a ferestrelor”.

Oficial, de aproape două luni, lucrările sunt finalizate. Ba chiar a fost semnat procesul verbal de recepție. Și, cu siguranță, nu trebuie să fi specialist ca să-ți dai seama că finisajele nu sunt cele mai inspirate. În anumite zone se pot vedea găuri care nu au fost acoperite nici măcar cu spumă poliuretanică. Iar toate aceste lucruri se întâmplă la o clădire considerată monument istoric.

liceu caragiale2

 

liceu caragiale3