consilieri judeteni prahovarectificare buget

Aleșii județeni au aprobat, în ședință extraordinară, rectificarea bugetului propriu, cele mai mari alocări fiind direcționate către reparații curente ale unor drumuri județene.

Cea mai mare alocare, de 2,9 milioane de lei, a fost direcționată către reparații curente ale mai multor drumuri județene din Prahova, prin direcționarea banilor de la capitolul „prevenirea și combaterea inundaților și înghețurilor”.

Citește și: Lista drumurilor județene din Prahova care vor fi reparate

O altă sumă importantă, de 185.000 de lei, a fost direcționată pentru finanțarea unor obiective de interes public, în baza contractelor de asociere cu anumite primării. Astfel, către Gura Vadului, localitate care se confruntă cu seceta, va fi alocată suma de 135.000 de lei, pentru realizarea unui foraj cu apă. Alți 50.000 de lei vor fi destinați pentru construirea unei prize de captare a unui izvor, la Jugureni, precum și pentru extinderea rețelei electrice și branșamentului în satul Marginea Pădurii.

O altă sumă, în cuantum de 88.000 de lei, este destinată pentru lucrările de asfaltare de la Breaza, mai exact a tronsonului de drum strada 23 August, de la strada Libertății până la strada Peștișori.

În fine, aleșii județeni au aprobat redistribuirea fondurilor (150.000 de lei) alocate în baza unui parteneriat cu localitatea Șotrile, pentru modernizarea unui drum comunal din localitate. 

Citește și: O primărie a renunțat la terenul de minifotbal pentru asfaltarea unui drum

Totodată, aleșii județeni au aprobat suplimentarea, cu 15.000 de lei, a sumelor destinate pentru protocol și reprezentare, în baza referatului depus de Direcția Proiecte cu Finanțare Externă și Serviciul Contabilitate.