top averi alesi locali

Noii aleși locali de la Ploiești și-au publicat declarațiile avere, iar în top figurează consilierii social-democrați George Botez, Ștefan Dănescu, dar și Paul Palaș (ALDE).

Consilierul local George Botez, aflat la al doilea mandat în Consiliul Local, își menține și în acest an locul I în topul aleșilor cu cele mai mari averi. Acesta a menționat în declarația de avere șase terenuri intravilan, două terenuri extravilan, trei case de locuit și o casă de vacanță. Totodată, în declarația de avere a menționat trei autoturisme, un VW Pasat, un Fiat Ducato și un Audi Q7, care figurează pe cabinetul de avocatură și pe Fundația George Botez. Valoarea bijuteriilor din aur a fost estimată la 25.000 de euro, la care se adaugă două ceasuri de lux, un ceas Patek Philippe de 12.000 de euro și un ceas Chopard de 7.000 de euro. Tot în declarația de avere a menționat două depozite, în valoare de 242.631 euro și de 236.312 lei, precum și un card cu o valoare de 110.000 lei și două conturi curente, unul cu 106 USD și altul în valoare de 147 lei. Consilierul a mai menționat în declarație că a acordat un împrumut în valoare de 580.139 de lei. Acesta a menționat un venit net impozabil de 127.540 lei, din activitatea de avocat, precum și un venit anualt net în 2015 din activitatea de asociat coordonator la SGB Insovency Consult SPRL , în valoare de 47.001 lei. Tot în declarația de avere a menționat sumele obținute din închirierea a două imobile (10.800 euro) și dobânzile bancare în valoare de peste 2.600 de euro, respectiv 600 de lei. Tot la capitolul venit net anual, consilierul local a menționat indemnizația de consilier local de 8.602 lei, precum și indemnizația de membru în Adunarea Generală a Acționarilor la SGU Ploiești, de 9.822 lei, precum și pe acea aferentă calității de membru în Comitetul de Coordonare la Apa Nova – 6.288 lei. În declarația de interese, George Botez a precizat că a încheiat în 2012 un contract cu Primăria Sinaia, de asistență juridică pe perioada litigiilor, prin negociere directă, fără a preciza valoarea contractului, precizând că aceasta este stabilită prin negociere/activitate. Botez deține funcția de vicepreședinte al PSD Ploiești.

Ștefan Dănescu este la primul mandat de consilier local. A candidat la alegerile din 5 iunie pe listele PSD. Acesta deține șase terenuri intravilan, patru terenuri extravilan, 1/8 din două apartamente primite moștenire, precum și o casă de locuit. Consilierul local a menționat că a acordat un împrumut, în nume personal, către SC Litex Impex, în valoare de 23.952 de lei. În declarația de avere a menționat că are bijuterii din aur în valoare de 25.000 de euro, un ceas de lux Baume &Mercier în valoare de 6.000 de euro, precum și tablouri achiziționate în 2014 în valoare de 2.000 de euro. Ștefan Dănescu are două carduri, de 25.000 lei și 829 lei și că deține 90% părți sociale la SC Litex Impex, în valoare de 45.000 de lei, precum și 20% din părți sociale la SC Venidin Impex. Ca venituri a menționat sumele de 53.338 lei și 13.102,71 lei obținute la Bursa de Valori, precum și un salariu anual de 60.000 de lei.

Pe locul al treilea în topul aleșilor locali se află consilierul local Paul Palaș, vicepreședinte ALDE Prahova, care se dovedește un adevărat investitor. Acesta deține două terenuri agricole, un teren intravilan, un apartament, două autoturisme (VW Polo și un Daewoo Cielo). În declarația de avere, a menționat că deține 41.160 de acțiuni la Feper SA (în valoare de 11.731 lei), 220.000 de acțiuni la SIF Banat Crișana, cu o valoare de 315.920 de lei, dar și 284.700 de acțiuni la Fondul Proprietății cu o valoare de 214.664 lei. Ca venit anual, Paul Palaș a menționat salariul la SC THR – 30.381 lei, dar și la SC Feper – 10.571 lei, precum și indemnizația de consilier local – 8.602 lei și indemnizația în AGA la Hale și Piețe ( 1.729 lei). Se pare că, secretul în afaceri, în cazul consilierului Paul Palaș l-au reprezentat plasamentele financiare inspirate. În 2014, de exemplu, la Fondul Proprietății avea dividende în valoare de 4.980 de lei, iar în acest an a declarat acțiuni cu o valoare de 214.664 lei.