drumuri ploiesti

Situație grea pentru Primăria Ploiești, care nu mai are fonduri prevăzute pentru asfaltare.

Fondurile au fost epuizate în primele luni ale anului 2016. Din totalul de 18 milioane de lei, 11 au reprezentat arierate din 2015, iar șapte milioane de lei au fost cheltuite în primele șase luni ale anului.

Primarul municipiului Ploiești, Adrian Dobre, a susținut că vor exista verificări, având în vedere situația dată. Cert este că pe site-ul Primăriei Ploiești, ultimul contract încheiat figurează ca fiind pentru dirigenție de santier, fiind de fapt un contract subsecvent de servicii.

„Toate contractele subsecvente vor fi verificate”, a anunțat primarul Ploieștiului, Adrian Dobre.