primaria ploiesti transferuri ultima ora

Agitație mare, la Primăria Ploiești! După alegerile locale, mai mulți angajați din Primăria Ploiești se pregătesc să-și facă bagajele.

Pe ultima sută de metri până la învestirea în funcție a noului primar al Ploieștiului, Adrian Dobre, deja se cunoaște lista celor care, potrivit legii, le va înceta contractul de muncă. În primul rând este vorba de consilierii personali ai viceprimarului cu atribuții de primar Cristian Ganea. Acesta a susținut că a avut numai patru consilieri personali. „Este vorba despre cei patru consilieri personali și despre city - managerul municipiului”, a susținut Ganea. Prin numirea unui nou primar și a noilor viceprimari îi încetează mandatul și vicelui Răzvan Ursu (PSD).

Reamintim faptul că prin semnarea protocolului dintre PSD și ALDE, decizia a fost de susținere a unui viceprimar social-democrat, respectiv a lui Cristian Ganea, și a vicelui George Pană (ALDE).

Alți angajați din Primăria Ploiești, care au venit în 2012, la scurt timp după învestirea în funcție a primarului de la acea dată, Iulian Bădescu, deja au solicitat transferul din compartimente ale Primăriei Ploiești la direcții sau societăți aflate în subordinea Consiliului Local, pe principiul că astfel ar putea scăpa de o posibilă „mazilire”. Unii au ales să se transfere la Direcția Tehnic Investiții, iar alții speră să obțină un post în cadrul SGU Ploiești.

În astfel de cazuri sunt preferate societățile comerciale având în vedere că deciziile sunt luate la nivelul Consiliilor de Administrație și a Adunărilor Generale a Acționarilor, constituite fie din consilieri locali, fie din persoane care sunt numite prin concurs, dar care au în spate și o susținere politică.

Prin urmare, cei care se tem de o posibilă „exmatriculare” speră că alianța PSD - ALDE va avea un cuvânt greu de spus când vine vorba de protejarea celor angajați în mandatul 2012 - 2016. Există însă un dar ca de fiecare dată... În astfel de situații, se spune că scapă cine poate... Se pot găsi oricând motive de destituire... Fie că au făcut campanie electorală deși aveau calitatea de funcționari publici, fie, nu în ultimul rând, prin comandarea unui audit care să stabilească deficiențele din vechiul mandat. O ultimă soluție, folosită cu succes în 2012 a fost desființarea unor posturi. Să nu uităm că la SC Hale și Piețe mai multe persoane au fost date afară, iar la scurt timp au fost angajate altele... Ce-i drept cei care au fost concediați au câștigat în instanță, sumele fiind acordate de societate, nu de cei care trebuie să răspundă de luarea unor astfel de decizii.

Cât privește mandatul actualilor directori de la SGU și de la SC Hale și Piețe acesta se încheie în august 2016, când, spun sursele noastre, se speră că vor fi prelungite, prin simplu motiv că alianța PSD și ALDE deține o majoritate în Consiliul Local Ploiești.