poza consiliul local 2012 2016

Ultima ședință ordinară a Consiliului Local Ploiești a avut loc astăzi și nu a fost lipsită de dezbateri furtunoase. La final, aleșii s-au pupat și îmbrățișat cu foc.

Ca pentru final de mandat, după ce aleșii locali au împărțit săgeți verbale de la unul la altul, în taberele PSD și PNL, ulterior au revenit la gânduri pașnice. Și-au dat mâna, s-au îmbrățișat și s-au pupat, după caz, și, unii entuziasmați, cu gândul la un alt mandat, alții dezamăgiți pentru că nu mai figurează pe listele de candidați, și-au luat la revedere sau adio, după caz.

Primăria Ploiești i-a răsplătit pe toți cu diplome și cu plachete.

Cârcotașii ar putea spune că mandatul acesta a fost cel mai zbuciumat din istoria consiliilor locale din Ploiești. Deciziile luate nu au fost întotdeauna cele mai bune. Să ne amintim numai de câteva dintre hotărârile de Consiliu Local controversate. Preluarea clădirii Petrom, nefuncțională nici în ziua de astăzi, pentru transformarea în spital de pediatrie, aprobarea unor expertizări pentru vânzarea cabinetelor medicale și a unor terenuri, aprobarea bugetelor în decursul celor patru ani, sunt doar câteva dintre subiectele fierbinți ale Consiliului Local Ploiești din acest mandat. Premierea echipei FC Petrolul și a staff-ului s-a soldat cu un mega dosar, in care toți consilierii locali, pentru prima dată în istoria acestui organism, au mers la DNA fiind citați ca martori. Iar drumul la sediul DNA de pe Gh. Grigore Cantacuzino a fost făcut de mai multe ori de aleșii locali. Primarul Ploieștiului, ales în iunie 2012, Iulian Bădescu și-a întrerupt brusc mandatul, după ce procurorii DNA au dispus începerea urmăririi penale. Consiliul Local s-a constituit parte civilă pentru recuperarea mai multor prejudicii create. Transferul unor consilieri locali de la un partid la altul, deși a fost declarat neconstituțional, nu a fost rezolvat nici în ziua de astăzi. Iar exemplele pot continua.

Astăzi, consilierii locali, bineînțeles cei prezenți, au uitat de toate problemele din ultimii patru ani. S-au strâns în brațe și s-au pupat zgomotos pe obraz. Nu a lipsit nici poza de grup. Duminică, pe 5 iunie, ploieștenii sunt așteptați iar la vot. În funcție de votul lor se va constitui următorul consiliu local care, potrivit legii, este autoritate a administrației publice.

consilieri locali final mandat

final mandat consiliul local ploiesti

mandat consiliul local ploiesti