consilierul judetean ion ionica incompatibil

Consilierul județean a fost declarat incompatibil de ANI pe motiv că societatea la care era asociat a avut contracte cu instituții ale CJ Prahova.

Potrivit comunicatului ANI, „în perioada exercitării mandatului de consilier județean, S.C. MILARASI S.R.L. (societate comercială în cadrul căreia a deținut calitatea de asociat și funcția de administrator), respectiv S.C. TRANSPORT CĂLĂTORI EXPRESS S.A. (societate comercială în cadrul căreia a deținut funcția de administrator), au încheiat contracte comerciale de prestări servicii (achiziții directe de servicii în baza unor facturi) cu Consiliul Județean Prahova, Direcția Județeană de Protecția Plantelor și de Întreținere a Drumurilor Județene Prahova, Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Handicap - Mislea, Centrul Județean de Cultură Prahova, Compania de Servicii Publice și Energii Regenerabile Prahova S.A. și Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Prahova, încălcând astfel dispozițiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003”. ”În baza acestor contracte, societățile comerciale menționate mai sus au încasat suma totală de 2.090,02 lei”, se mai precizează în comunicatul ANI.

Consilierul județean a precizat în declarația de avere postată pe site-un SC Transport Călători Express, document completat în iunie 2015, în calitate de președinte al Consiliului de Administrație al TCE, că este director al firmei Milarasi.

Ion Ionică, de profesie inginer, candidează la alegerile locale din 5 iunie pentru un nou mandat de consilier județean pe listele PSD.

 

declaratie avere consilier judetean ion ionica

 

 

Articole asemănătoare