Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

parc ploiesti

Sâmbătă, 28 mai a.c., începând cu ora 10.30, ploieștenii sunt așteptați să se plimbe pe aleile Parcului Municipal Vest, amenajat între Gara de Vest și Centura Ploieștiului.

 

Comunicatul Primăriei Ploiești

Proiectul a avut ca obiectiv general creșterea calității vieții locuitorilor din Polul de Creștere Ploiești-Prahova, care corespunde obiectivului Domeniului major de intervenție 1.1 – Planuri integrate de dezvoltare urbana. Obiectivul general a fost atins prin realizarea următoarelor obiective specifice:

 

Creșterea suprafeței de spațiu verde pe cap de locuitor – spatiile verzi prevăzute în parc vor ocupa 29,83 ha.

Citește și La Parcul Municipal Vest se ajunge doar cu mașina sau taxiul

Crearea unor spații publice pentru recreere și relaxare. Pentru atingerea acestui obiectiv specific s-au realizat: piste de ciclism, alei pietonale, mese de șah, patinoar, ring de role, fântâni arteziene, seră închisă, locuri pentru picnic, locuri de odihnă și contemplare.

Crearea unor spații publice pentru desfășurarea de activități sportive pentru populație – implementarea proiectului a crescut suprafața activităților sportive cu 3,61ha. Pentru atingerea acestui obiectiv specific s-au realizat: locuri de joacă, piste speciale pentru acrobații cu bicicletele și rolele, terenuri de handbal, tenis, baschet.

Totodată, vizitatorii Parcului Municipal Ploiești Vest vor găsi aici locuri de odihnă și pentru picnic cu o suprafață totală de 4,1 ha, un lac artificial cu o suprafață de 1,2 ha și o adâncime maximă de 1,5 metri, o seră cu plante exotice, o moară de apă,  precum și trei fântâni arteziene, respectiv Fântâna Anotimpurilor, Fântâna Cascada și Fântâna Ochi.

Împătimiții sporturilor, precum și iubitorii de cultură și activități recreative, vor avea la dispoziție  aici patru terenuri de tenis de câmp, cu o suprafață de 66 mp, trei terenuri de baschet, cu o suprafață totală de 600 mp, trei terenuri de handbal/minifotbal, cu o suprafață totală de 1.125 mp, două terenuri de tenis la perete, cu o suprafață totală de 33 mp și piste de ciclism.

Rămânând în sfera activităților recreative și culturale, amintim aici alte amenajări din Parcul Municipal Ploiești Vest, precum patinoarul cu o suprafață de 1.800 mp (30 x 60 mp), care, vara, va fi utilizat ca ring de role; mese pentru jocuri de șah sau table, amplasate  în aer liber sau module tip; locuri de joacă pentru copii, amplasate în ronduri cu diametrul de 25 m; platforme pentru acrobații pe biciclete și role; scenă pentru spectacole în aer liber, foișor pentru concerte de fanfară și zonă pentru oficierea căsătoriilor, amplasată pe un rond cu diametrul de 25 m.

De asemenea, Parcul Municipal Ploiești Vest dispune de alei carosabile și parcări auto, respectiv 45 de zone, cu o capacitate totală de 380 de locuri.

Galerie foto Parcul Municipal Vest (sursa: Facebook / Andrei Țurcanu)

parc3

parc2