cladiri risc seismic ploiesti

Consiliul Județean Prahova a parafat contractul cu Ministerul Dezvoltării care vizează reducerea riscului seismic.

Valoarea contractului este de 800.000 de lei și va fi repartizată pentru cele două municipii din Prahova, Ploiești și Câmpina, fiind vizate locuințele multietajate.

Programul a fost elaborat de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în baza propunerilor consiliilor județene și al Consiliului General al Municipiului București, avizate de comitetele pentru situații de urgență ale acestora și, ulterior, de Comisia Națională de Inginerie Seismică, a anunțat Consiliul Județean Prahova.

Numai la nivelul municipiului Ploiești sunt incluse în clasa I și II de risc seismic peste 40 de blocuri afectate de cutremure. Blocurile au fost expertizate, dar până în prezent s-a reușit consolidarea numai a două blocuri, unul în cartierul Vest, iar altul în Cina.