sens giratoriu ploiesti

Reprezentanții Consiliului Județean Prahova au anunțat că sâmbătă, 9 aprilie, este programată recepția la sensul giratoriu suspendat, urmând ca de duminică să fie posibilă circulația rutieră.

Primul sens giratoriu suspendat din România ar putea fi deschis traficului în acest weekend.

„Recepția lucrărilor va avea loc pe data de 9 aprilie”, a susținut Bogdan Toader, vicepreședintele Consiliului Județean Prahova.

Sensul giratoriu suspendat, situat pe DN1B, în zona de Nord a orașului Ploiești, spre Păulești, a fost realizat cu fonduri eruopene, contribuția Consiliului Județean Ploiești fiind de circa trei milioane de lei.

Contractul a fost semnat în 2013 și avea termen de execuție de 18 luni. La sfârșitul anului 2015, prin act adițional, a fost prelungit contractul până la 30 iunie, însă autoritățile județene au anunțat finalizarea lucrărilor înainte de această dată.

Valoarea totală a contractului este de peste 78,5 milioane de lei.