taxa speciala la finante ploiesti 2014

Aleșii locali au aprobat anul trecut o hotărâre prin care persoanele care nu au contract de salubritate trebuie să plătească o taxă specială. Aceasta va fi achitată la Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești.

Pentru persoanele fizice, taxa specială care va fi încasată ulterior de Serviciul Public Finanțe Locale, în momentul plății impozitelor pe teren, construcții sau autoturisme, este de 3,94 lei/persoană/lună fără TVA, aplicabilă acelora care nu au încheiat contract de salubrizare și beneficiază de aceste servicii.

Cuantumul taxei speciale de salubrizare la persoanele juridice în municipiul Ploiești este de 46,54 lei/mc fără TVA, aplicabilă acelora care nu au încheiat contract de salubrizare şi beneficiază de aceste servicii.

Taxa specială de salubritate se aplică numai persoanelor fizice și juridice care nu au contract de salubritate.

Astăzi, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Ploiești, figurează un proiect privind regulamentul prin care va fi încasată taxa specială pentru salubritate.

Astfel, mai întâi, persoanele fără contract de salubritate vor fi identificate și pe propria răspundere vor declara câte persoane locuiesc în imobilul care nu figurează pe lista celor care au contract de salubrizare. Ulterior, persoanele vor fi notificate să plătească taxa specială pentru salubritate.

Sumele încasate de Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești din taxa specială de salubrizare se constituie venit la bugetul local al Municipiului Ploiești. Doar aceste sume vor fi decontate lunar operatorului de salubritate și vor fi utilizate de acesta pentru acoperirea cheltuielilor de întreținere și funcționare a serviciului public de salubrizare.