palatul culturii ploiesti

4 martie 1977! În urmă cu 39 de ani, România avea să treacă prin cel mai cumplit cutremur, care a pus la pământ zeci de mii de clădiri. Cutremurul din 4 martie 1977 a fost resimțit și în mai multe localități din Prahova.

La Ploiești, mai multe blocuri de pe Șoseaua Nordului, construite prin anii 1950, au fost grav afectate de seism. În prezent, la 39 de ani de la producerea cutremurului din 1977, 51 de imobile din Ploiești au fost expertizate ca fiind în clasa I și II de risc seismic. Mai mult, în decursul celor aproape 26 de ani de la Revoluție, numai două blocuri au fost consolidate la Ploiești. Astfel, în 2010, a fost consolidat blocul A7 de strada Cibinului, iar în 2007 a fost consolidat un bloc din zona de Vest a municipilui.

Pe site-ul Primăriei Ploiești au fost postate blocurile încadrate în clasa I și Ii de risc seismic. Cele mai multe sunt pe străzile Crizantemei, Șoseaua Nordului, Mihai Eminescu, Cameliei, Brebenei, dar și pe Bulevardul Republicii, Târnavei, Democrației, Jianu, Teatrului. (Citește AICI lista)

Astăzi, la 39 de ani de la producerea devastatorului cutremur pe rețelele de socializare au fost postate mai multe comentarii și fotografii cu ceea ce s-a întâmplat la sesimul din 1977.

„Efectele cutremurului din 4 martie 1977 au fost dezastruoase pentru judetul Prahova. Printre constructiile prabusite amintim: camin de nefamilisti in orasul Plopeni ( care a provocat peste 60 de victime ), un bloc P + 3E cu magazine la parter in comuna Valea Calugareasca ( fara victime ), o cladire P + 2E in Ploiesti ( fara victime ), mai multe cladiri parter, castele de apa, cosuri de fum. Au fost distruse scoli, gradinite, camine culturale, au fost evacuate mai multe blocuri de locuinte din Ploiesti, Boldesti, Campina, acestea fiind avariate semnificativ. Numeroase intreprinderi si-au intrerupt activitatea, avand avarii grave la instalatii si constructii, izbucnind si unele incendii la rafinariile Brazi, Teleajen, Vega. S-a intrerupt furnizarea de energie electrica din cauza scoaterii din uz a statiilor de transformare; s-a întrerupt alimentarea cu apa potabilă și gaze naturale”, scrie pe o rețea de socializare Andrei Țurcanu, specialist în inginerie seismică și siguranța construcțiilor, care a postat mai multe fotografii din Prahova, de la cutremurul din 1977. (FOTO: Facebook Andrei Țurcanu).