casa casatoriilor

După ce Primăria Ploiești a eșuat când a fost vorba de achiziționarea clădirii cunoscute de mulți ca și Casa Căsătoriilor, Consiliul Județean Prahova a analizat oportunitatea cumpărării imobilului și transformarea lui în muzeu.

O comisie formată din consilieri județeni, al cărei președinte a fost Radu Ionescu, vicepreședintele CJ Prahova, a finalizat studiul cu privire la oportunitatea cumpărării clădirii. Concluzia? Ei bine, aleșii județeni consideră că este oportună achiziționarea clădirii, însă pentru acest lucru trebuie „să fie realizat un raport de evaluare de către o societate specializată, neutră, din care să rezulte un preț de piață al imobilului, după care o comisie numită de plenul Consiliului Județean Prahova va negocia prețul de cumpărare cu proprietarul”.

Clădirea a fost ridicată în perioada 1880 - 1890, pentru primarul Radu Stanian, imobilul fiind vândut ulterior lui Constantinescu - Bordeni, care, ajutat de arhitectul N. Smina a transformat-o radical în clădirea actuală. Ulterior, în perioada comunistă, imobilul a fost naționalizat, iar după 1955 a devenit Casa Căsătoriilor. Ulterior, după 2000, imobilul a fost revendicat și, potrivit sentinței judecătorești, a fost retrocedat proprietarilor de drept.

În cazul în care va fi achiziționată, intenția Consiliului Județean Prahova dorește să mute aici activitatea Muzeului I.L. Caragiale, care își desfășoară activitatea în prezent iîntr-un imobil retrocedat.