cetatean onoare ploiesti

Aleșii locali ploieșteni au aprobat astăzi proiectul referitor la conferirea titlului de cetățean de onoare, post-mortem, dramaturgului I.L. Caragiale. Votul nu a fost scutit de comentarii, consilierul local Paul Palaș acuzând inițiatorii că este vorba doar de o „acțiune politicianistă”.

Social-democrații, prin vocea consilierului local George Botez, au susținut contrariul, că este vorba de o recunoaștere, cu atât mai mult cu cât dramaturgul a fost legat de urbea ploieșteană. „Îi mulțumim domnului Caragiale că a scris despre noi înainte ca noi să fi existat”, a concis Botez. „În opinia mea este mult prea târziu și mult prea puțin pentru Caragiale”, a susținut Palaș, care și-a argumentat punctul vedere  pe faptul că Eminescu, Caragiale ori Brâncuși sunt cetățeni universali și nu au nevoie de titluri de onoare, catalogând inițiativa ca o acțiune politicianistă. „Dacă ar fi aici cu siguranță Caragiale s-ar amuza de ceea ce noi vrem să facem”.

În ciuda controverselor, la 104 ani de la moartea dramaturgului, aleșii locali au aprobat conferirea titlului de cetățean de onoare, post-mortem, lui I.L. Caragiale.

 

 

Articole asemănătoare