Construită iniţial pe un câmp, puşcăria din Ploieşti a ajuns, într-un singur deceniu, parte a unui cartier de case, ceea ce a provocat nemulţumirea vecinilor. Primăria s-a ţinut însă tare şi, în prezent, închisoarea oraşului a ajuns aproape centrală. Modul în care a fost realizată a stârnit invidia francezilor, dar în 1943 a fost distrusă, după ce un avion a trecut prin ziduri şi a omorât 100 de deţinuţi.

Istoria închisorii din Ploieşti îşi are rădăcinile într-o vizită din 1832, în Prahova, a contelui Pavel Dmitrievici Kiseliov (1788-1872), mai cunoscut sub numele din forma franceză Kisseleff, una dintre personalităţile care şi-au pus amprenta asupra dezvoltării Moldovei şi Ţării Româneşti în timpul administraţiei militare ruse. Generalul rus a criticat aspectul de Ev Mediu al Ploieştiului şi a reuşit să scoată din amorţire autorităţile locale care, în anii următori, au luat unele decizii care au transformat vizibil oraşul. Kisseleff a cerut printre altele autorităţilor locale, în 1832, să se îngrijească de „poliţieneasca temniţă, să nu mai ţină arestaţii în beciuri şi chilii mucede“.

Chiar în anul 1833, potrivit monografiei oraşului Ploieşti, autorităţile locale fac o adresă către Vornicia Temniţelor Ţării Româneşti care dă răspuns favorabil pentru a sprijini administraţia locală ca „să puie în lucrare facerea închisorii“. Adresa era însoţită de planul închisorii şi un deviz detaliat de lucrări, întocmite sub conducerea inginerului statului, Blaremberg. Valoarea lucrărilor se ridica la un total de 116.347 lei, sumă care putea fi susţinută de instituţia Magistratului oraşului. „Maison de correction pour les districts“ Închisoarea, concepută după model francez, urma a fi construită pe un câmp din marginea apropiată a oraşului, astăzi strada Rudului.

Aceasta avea o incintă închisă cu ziduri înalte, crenelate, cu dimensiunile de 20X20 stânjeni (un stânjen este adeseori aproximat cu lungimea corpului uman sau deschiderea braţelor), în interiorul căreia erau prevăzute două celule, de câte 4X5 stânjeni, una pentru bărbaţi, alta pentru femei, precum şi unele dependinţe.

Potrivit istoriei penitenciarului, o mică celulă era rezervată pentru izolarea unor indivizi, fie în vederea cercetării, fie ca pedeapsă pentru comportamentul periculos. În faţă, ieşite din incintă, dar legate de zid, erau proiectate şase camere, rezervate comandantului, inspectorului, dorobanţilor, bucătăriei, punctului sanitar. Deasupra intrării principale se înălţa un turn de veghe, prevăzut, la rândul său, cu creneluri de cetate medievală.

Denumirea instituţiei era scrisă în limba franceză „Maison de correction pour les districts“ (Casă de corecţie districtuală). Aplicarea proiectului a durat câţiva ani, dar, cu eforturi, „poliţieneasca temniţă“ a intrat în funcţiune efectiv la începutul deceniului următor.

Revolta vecinilor. Primăria nu le-a dat satisfacţie
hiar dacă astăzi pare un lucru extrem de firesc pentru ploieşteni ca penitenciarul să fie în mijlocul unui cartier aflat aproape de centrul oraşului, lucrurile nu au stat întotdeauna aşa. La scurt timp după ce a fost ridicată „poliţieneasca temniţă“, clădirea a început să fie înconjurată de gospodării, în special ale unor locuitori nou veniţi se ocupau de grădinărie în partea de vest a „Câmpului Puşcăriei“. Construcţia de case a fost grăbită de noile planuri de sistematizare ale oraşului şi apariţia Bulevardului care a dus la o explozie a preţului terenului de nouă-zece ori.
Citeste mai mult: adev.ro/o2z7hd

 

Articole asemănătoare