trafic dn72

Primarul interimar Cristian Ganea a anunțat că există intenția de lărgire la patru benzi a pasajului de pe DN72. Ieri dimineață, ca urmare a sesizărilor venite de la cetățeni, edilul a mers personal să verifice fluxul auto de pe pod. Iar acesta nu a fost singurul anunț făcut de edil. Primarul și-a propus și redeschiderea celor două treceri subterane din Bariera București.

„Am primit numeroase sesizări din partea cetățenilor că, la primele ore ale dimineții, dar și în jurul orei 16.00, circulația în zona pasajului este infernală, având în vedere traficul intens spre și dispre Parcul Industrial. Încercăm ca să atragem fonduri europene prin care să extindem circulația la patru benzi pe acest pod. Aceeași problemă este inclusiv pe podul CFR din zonă”, a anunțat astăzi Cristian Ganea, primarul interimar al Ploieștiului.

Acesta a mai precizat că municipalitatea intenționează și redeschiderea celor două treceri subterane din Bariera București. Nu este prima dată când primăria anunță redeschiderea celor două treceri subterane. „Cele două treceri subterane trebuie curățate și trebuie să găsim o soluție și pentru infiltrațiile de apă. Totodată, pentru ca cele două treceri subterane să fie funcționale, trebuie să găsim o soluție prin care să realizăm și rampe pentru persoanele cu handicap”, a anunțat Ganea.