tce criza motorina datorii

Situația de la TCE a fost analizată în două runde de întâlniri. În această dimineață a avut loc o nouă ședință a Consiliului de Administrația și a Adununării Generale a Acționarilor.Motivul? Bugetul este subdimensionat, iar pe 8 februarie este termenul limită pentru plata motorinii. În caz contrar, autobuzele nu vor mai avea cum să iasă pe traseu.

Propunerea de buget la TCE vizează alocarea unei sume reduse cu jumătate față de anul trecut. Practic, în loc de 47 de milioane de lei, prevederea este numai de 23 de milioane de lei, la care se mai adaugă 2,6 milioane de lei de la ASSC. În plus, TCE nu a primit nici până la ora actuală banii de la Primăria Ploiești pentru subvenția acordată pentru transportul gratuit al ploieștenilor, din lunile noiembrie și decembrie 2015. Este vorba de sproape 12,7 milioane de lei. Astfel, TCE a ajuns să înregistreze datorii la bugetul de stat, datorii care sunt purtătoare de dobânzi și penalități.

În această dimineață a avut loc o nouă ședință la TCE, a membrilor AGA și CA, după ce la începutul săptămânii sindicaliștii s-au întâlnit cu primarul interimar al Ploieștiului, Cristian Ganea, pentru a-i reclama că bugetul este mult prea mic, iar activitatea riscă să fie blocată.

la această oră la TCE Ploiești sunt angajați peste 1.100 de salariați, care, la rândul lor, se tem că nu-și vor primi salariile.