achizitie tramvaie ploiesti

Ultima procedură a fost anulată pe motiv că singura firmă care s-a prezentat a depus o ofertă care nu este conformă cu caietul de sarcini.

Săptămâna viitoare este programată o ședință a Consiliului de Administrație, ședință în care, pe ordinea de zi, va figura și proiectul legat de achiziția a 10 tramvaie second-hand. Dacă săptămâna viitoare Consiliul de Administrație aprobă, la Ploiești se va organiza o nouă licitație. Singura problemă este că fondurile alocate pentru o astfel de achiziție sunt foarte mici și prin urmare puține firme sunt interesate.să se prezinte la licitație.

La ultima licitație s-a prezentat o firmă din Austria, care ar fi dorit să livreze la Ploiești tramvaie second-hand cu o vechime de aproape 40 de ani, în condițiile în care în caietul de sarcini se prevedea clar că viitarele tramvaie care vor ajunge la Ploiești trebuie să aibă anul de fabricație cel puțin 1990.