buget ploiesti previziuni sumbre

Prima propunere de buget pentru 2016 a fost lansată deja pe site-ul Primăriei Ploiești, iar cifrele atestă situația de criză în care se regăsește municipiul reședință de județ. O influență majoră în fundamentarea bugetului o au cheltuielile salariale, consecință directă a majorărilor realizate anul trecut. Primăria Ploiești a renunțat la a aloca sume mari pentru acțiunile culturale, pentru iluminatul public ornamental, dar și pentru alte domenii, considerate până acum prioritare. Rambursarea creditelor, suportarea lucrărilor pe fonduri europene din bugetul local, dar și alte urgențe au făcut ca fondurile pentru unele instituții din subordinea Consiliului Local să fie diminuate la maximum. Comparativ cu 2015, nu poți să nu te întrebi dacă nu cumva bugetul pe 2016, pentru anumite capitole, este numai pentru șase luni, până la alegerile locale.

Anul 2016 nu este unul promițător. Cel puțin pentru Ploiești, care pleacă cu un handicap major. Proiectele europene, nefinalizate la timp, fac ca din bugetul local să fie suportată o sumă suplimentară de aproape 100 de milioane de lei. Asta dacă autoritățile locale urgentează finalizarea lucrărilor până la data de 30 iunie 2016. În caz contrar, Ploieștiul cu siguranță va intra în colaps financiar, că va trebui să ramburseze toate fondurile europene primite până acum. În altă ordine idei, comparativ cu 2015, dar și cu estimările pe anii 2016, 2017, 2018, aprobate anul trecut prin hotărâre de Consiliu Local, situația este mai mult decât dramatică, iar forma actuală propusă cu siguranță va trebui să suporte noi modificări.

Mai puțini bani la activitățile culturale

La începutul anului 2015, bugetul municipiului Ploiești prevedea alocarea a 1,5 milioane de leipentru iluminatul ornamental. Pe parcursul anului, banii au fost direcționați către alte direcții, motiv pentru care în decembrie anul trecut municipiul reședință al județului a avut iluminat ornamental numai în zona centrală, motiv de critici la adresa autorităților. De altfel, la acea dată, acesta a fost și unul dintre motivele pentru debarcarea lui Iulian Teodorescu de la șefia Primăriei Ploiești. Anul acesta, la acest capitol bugetar se regăsesc 250.000 de lei, o sumă care va asigura, cel mai probabil, numai cheltuielile realizate pentru iluminatul ornamental de la finele anului.

Un alt capitol văduvit vizează acțiunile culturale. Dacă în 2015 la acest capitol exista o prevedere de 12,78% (circa 1,2 milioane de lei), anul acesta prevederea este 600.000 de lei. Bani mai puțini vor primi și instituțiile din subordinea Consiliului Local, excepție fiind Filarmonica Paul Constantinescu, al cărui buget crește cu peste 1,4 milioane de lei. Fonduri mai mic primesc însă CSM Ploiești, de la 11.318.000 de lei în 2015 la 10.000.000 de lei în 2016, Parcul Municipal Constantin Stere (de la 4.885.000 lei în 2015 la 3,6 milioane de lei în 2016,

Subvenți mai mici

În bugetul local din acest an sunt prevăzuți în continuare bani pentru subvenționarea transportului în comun, dar, atenție, suma este aproape diminuată la jumătate, având în vedere că din 2016 vor beneficia de gratuitate pe mijlocul de transport numai pensionarii cu venituri mai mici. Astfel, dacă în 2015 suma prevăzută în buget a fost de peste 58,5 milioane de lei, anul acesta prevederea este de 26 de milioane de lei. Aceeași economie se va regăsi și la alte capitole. Suma prevăzută pentru iluminatul public este de 5,5 milioane de lei, față de 8,2 milioane de lei în 2015. La capitolul Salubritate, prevederea bugetară a scăzut aproape la jumătate, respectiv 27.700.000 lei - 2015 și 13,8 milioane de lei în 2016. Inclusiv la ajutoarele pentru încălzire se înregistrează o micșorare vizibilă a alocărilor, respectiv 7,4 milioane de lei în 2015 și numai 5,2 milioane de lei în 2016.

Buget mai mic pentru repararea străzilor

Trendul descrescător se înregistrează inclusiv la alocările pentru reparații curente ale străzilor. Dacă în 2015 suma prevăzută era de 26.250.000 de lei, în 2016 aceasta este de numai 17,5 milioane de lei.

Cheltuieli salariale mai mari

Ce-i drept, majorările salariale de pe parcursul anului 2015 vor influența bugetul local din 2016. Astfel dacă la începutul anului trecut bugetul la acest capitol de cheltuieli era de 8,3 milioane de lei, anul acesta prevederea este de 13 milioane de lei.

Data scadentă pentru credite

Un alt domeniu care a avut efect negativ asupra bugetului îl au creditele din anii trecuți. Primăria Ploiești trebuie să ramburseze în acest an credite în valoare de 30.534.000 de lei, respectiv peste 4,4 milioane de lei la Alpha Bank, 12,2 milioane de lei la BCR și peste 13,8 milioane de lei la BRD. La aceste sume se adaugă dobânzile pentru datoria publică (8.508.000 lei) și comisioane de 100.000 de lei. Iar de anul viitor, Primăria Ploiești trebuie să achite suplimentar 1.105.000 lei pentru creditul CEC.

Un buget numit dorință

Concluzia? Nu vă așteptați la minuni care să aibă loc la Ploiești în 2016. Luminițele aprinse la Ploiești cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă, dar și modul în care s-a intervenit pentru deszăpezirea din acest an au fost numai două semnale că Ploieștiul, la capitolul cheltuieli, va sta din ce în ce mai rău. Față de estimările pe 2016, 2017, 2018 aprobate de aleșii locali în momentul în care a fost votat bugetul în 2015 situația relevă dezastrul care va urma, în ciuda faptului că, în acest an, sunt programate alegeri.