Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

Este una dintre blondinele care, de-a lungul timpului, au făcut ”victime” pe bandă rulantă în rândul bărbaților. Iar numele ei este indisolubil de cel al lui Irinel Columbeanu, ea fiind una dintre femeile care s-au perindat în cel mai spumos mod cu putință prin viața milionarului de la Izvorani.

 

 

Remarcată pentru formele ei, bine întreținute în cabinetele medicilor esteticieni,  considerate de mulți bărbați ca fiind perfecte și, din fericre, expuse cu generozitate de fiecare dată când are ocazia, blondina Flore Salalidis spune ”Adio” vieții de ”burlăciță”. Pentru că, de câteva zile, a luat o decizie extrem de importantă.

 

ai exact, apetisanta blondină, după ce a suferit cumplit din dragoste și după ce, de Revelion, a avut dorința de a-și găsi ”jumătatea, Flore își vede visul cu ochii. Astfel, după ce s-a împăcat cu David Viter, un politician extrem de cunoscut în Prahova și consilier județean în același județ, cei doi au început să își facă planuri de viitor. ”Ne vom căsători în luna iunie, vom face nuntă mare. Acum suntem la munte, ne-am relaxat puțin, iar apoi ne apucăm de organizare”, ne-a mărturisit, emoționantă, dar fericită până peste poate, frumoasa Flore Salalidis.

Sunt de multă vreme cu el, ne tot certăm, ne împăcăm. Ne știm de vreo trei ani, dar acum am decis că suntem destul de maturi pentru a avea o relație așa cum trebuie să fie o relație”, ne spunea, cu ceva vreme în urmă, blondina care, de-a lungul timpului, și-a căpătat renumele de personaj controversat după ce, spun gurile rele, a fost principala cauză a divorțului dintre Monica Gabor și Irinel Columbeanu, imaginile cu Flore Salaidis și cu milionarul de la Izvorani, petrecând împreună în jacuzzi, fiind de notorietate.
sursa: spynews.ro

 

Politic
  • Luni, 24 Iulie 2017
  • De Roxana Tănase

Consilier nou la CJ Prahova din partea PNL

Liberalii vor avea un nou consilier judeţean. Este vorba despre Adrian Gâlcă. Noul ales judeţean va fi validat în şedinţa de mâine a Consiliului Judeţean Prahova. Propunerea din partea PNL vine după ce...