legitimatii gratuite pensionari

Zeci de pensionari au luat cu asalt tonetele de bilete ale SC Transport Călători Express după ce au aflat că legitimațiile gratuite primite la finele anului trecut nu sunt valabile în 2016.

Totul a plecat de la faptul că, pe ultima sută de metri, aleșii locali ploieșteni au aprobat, în decembrie 2015, o hotărâre prin care limitau accesul pensionarilor cu venituri de peste 2.100 la legitimațiile gratuite. Numai că actul normativ emis la Ploiești a venit după ce TCE a eliberat legitimații gratuite pentru pensionari, valabile pe parcursul întregului an 2016.

„Am aflat întâmplător de acest lucru de la un vecin, care mi-a spus că legitimațiile gratuite de culoare albă nu vor fi valabile în 2016 și că trebuie să mă prezint la tonetă pentru legitimații de culoare galbenă. Nu mi se pare normal. Am stat la coadă în decembrie, iar acum stau iar. Este normal? Nu este normal!”, ne-a povestit unul dintre cetățenii care s-au așezat la rând.

Pensionarii care au primit în decembrie 2015 legitimații de transport gratuit, deși au un venit de peste 2.100 de lei, trebuie să le predea la TCE. Legitimațiile gratuite pot fi prechimbate, în baza talonului de pensie la toate tonetele TCE”, a declarat Cristian Iancovici, directorul TCE Ploiești. Legitimațiile albe eliberate în decembrie de către TCE sunt valabile până în luna martie a acestui an, când se consideră că toată lumea a avut suficient timp să le schimbe.