palat administrativ ploiesti

Proiectul vizează realizarea Centrului de excelență în afaceri pentru tinerii întreprinzători, iar termenul de finalizare era 31 decembrie 2015. Lucrările au fost prelungite prin act adițional, însă nimeni nu s-a gândit și la prelungirea contractului de dirigenție de șantier. Acesta este, de altfel, motivul pentru care lucrările au fost sistate până la organizarea licitației pentru desemnarea unui responsabil pentru derularea contractului.

Lucrările de la Centrul de excelență în afaceri pentru tinerii întreprinzători este realizat numai în proporție de 49 %. Prin hotărâre de Consiliul Local, termenul de finalizare a fost prelungit până la 30 iunie 2016. Primăria Ploiești a organizat o licitație pentru desemnarea dirigintelui de șantier, iar termenul de deschidere a ofertelor este 19 ianuarie.

În lipsa unui diriginte de șantier, lucrările nu mai pot fi decontate.

Noul obiectiv derulat cu fonduri europene, dar și de la bugetul local, va fi realizat în apropierea Parcului Municipal Vest, un alt proiect care nu a fost finalizat la 31 decembrie 2015.

Valoarea lucrărilor se ridică la 7.741.194,32 lei + TVA, iar termenul de finalizare a lucrării trebuia să fie de 12 luni de la ordinul de începere al acesteia.