Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților: 



ANGHEL FLORIN SERGHEI, președinte al Consiliului Județean Prahova, la data faptei, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiuni de instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit;

CORNEA DĂNUȚ MARCEL, președinte al Consiliului de Administrație al S.C. PLOPENI INDUSTRIAL PARC S.A, împuternicit cu atribuții de director general, la data faptei, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată;

COSMA ANDREEA OANA, notar public, la data faptei, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

Citește și  FLORIN ANGHEL ŞI CONSILIERUL DĂNUŢ CORNEA, URMĂRIŢI PENAL! CE SPUN PROCURORII

 

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: 

„Cazarma 1375 Ciuperceasca” situată în județul Prahova era, la data faptelor, parte a S.C. PLOPENI INDUSTRIAL PARC S.A., agent economic cu capital integral de stat având ca unic acționar Consiliul Județean Prahova. În anul 2007 aceasta avea, conform măsurătorilor cadastrale, o suprafață totală de 402.412 mp, din care 388.245,47 mp - teren fără construcții - pădure și 14.166,53 mp teren cu construcții.
În cursul anului 2008, inculpatul Cornea Dănuț Marcel a procedat la înstrăinarea activului „Ciuperceasca” aparținând S.C. PLOPENI INDUSTRIAL PARC S.A., prin negociere, încălcându-și atribuțiile ce-i reveneau în calitate de președinte al Consiliului de Administrație, în sensul că a semnat un număr de 9 contracte de vânzare-cumpărare, prin care a înstrăinat loturi din „Ciuperceasca”, fără ca bunurile vândute să fi fost evaluate, fără desfășurarea unei licitații publice, fără a fi împuternicit de Adunarea Generală a Acționarilor mandatată special de Consiliul Județean, fără viza de control financiar preventiv propriu, sustrăgând operațiunea economica de la controlul de legalitate si regularitate și în baza unei procuri emise cu depășirea competențelor și cu încălcarea dispozițiilor legale.
Pentru aceasta, inculpatul Cornea Dănuț Marcel a fost determinat de către inculpatul Anghel Florin Serghei, președinte al Consiliului Județean Prahova de la acea dată care, cu depășirea competențelor legale, a emis o procură autentificată prin care Cornea Dănuț Marcel era împuternicit să vândă integral activul „Cazarma 1375 - Ciuperceasca” către toate persoanele, prin negociere, cu precizarea unei valori minime care însă nu fusese stabilită printr-un raport de evaluare întocmit în vederea vânzării, așa cum era prevăzut în procedurile legale.
Totodată, pentru comiterea infracțiunii inculpații Anghel Florin Serghei și Cornea Dănuț Marcel au fost ajutați de inculpata Cosma Andreea, notar public, care a acceptat să autentifice contractele de vânzare cumpărare prin care S.C. PLOPENI INDUSTRIAL PARC S.A. a înstrăinat mai multe imobile ce făceau parte din activul „Ciuperceasca”, fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare privind achizițiile publice și fără a se ține seama nici măcar de valorile minimale ce trebuiau a fi avute în vedere potrivit studiului de evaluare „Valori de piață-etalon minim informativ” practicat de Camera Notarilor Publici Prahova la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, respectiv la nivelul anului 2008.
Prin încheierea unui număr de 9 contracte de vânzare-cumpărare, în perioada 11.06.2008 – 04.07.2008, prejudiciul cauzat prin vânzarea activului „Ciuperceasca” este în sumă de 17.603.853,34 lei, reprezentând diferența între valoarea de preluare a bunurilor vândute și prețul vânzării.
Totodată, activitățile menționate au dus la obținerea unor foloase necuvenite de către reprezentanții mai multor societăți comerciale care au achiziționat diverse părți ale activului menționat la valori sub prețul de piață practicat în perioada respectivă.

În plus, în perioada decembrie 2005 – iulie 2008, Cornea Dănuț Marcel a prejudiciat S.C. PLOPENI INDUSTRIAL PARC S.A. prin aceea că: 
- a semnat un contract de servicii, temei pentru plata sumei de 55.112,58 lei, având ca obiect investiții care nu erau benefice societății, cu o valoare mai mare decât valoarea prevăzută în buget, în lipsa vizei de control financiar preventiv propriu, document sustras de la controlul de legalitate și regularitate,
- a semnat un contract de lucrări, temei pentru plata sumei de 31.725,22 lei, având o valoare mai mare decât valoarea prevăzută în buget, în lipsa vizei de control financiar preventiv propriu, document sustras de la controlul de legalitate și regularitate,
- a semnat un contract de lucrări, temei pentru plata sumei de 829.841,70 lei, având ca obiect investiții la un bun care nu aparținea societății și nu erau benefice activității acesteia, la o valoare mai mare decât valoarea estimată,
- a angajat societatea la plata unor servicii de consultanță juridică și contabilă, în baza a 8 contracte și a unui act adițional, documente pe care le-a semnat fără existența unor referate de necesitate și fără a fi vizate pentru control financiar preventiv propriu, fără desfășurarea unei proceduri de achiziție publică. În acest mod societatea a fost păgubită cu suma de 154.857,80 lei, fiind obținute foloase necuvenite pentru părțile contractante.

Prejudiciul total produs în dauna S.C. PLOPENI INDUSTRIAL PARC S.A este de cu suma totală de 18.694.990,34 lei (în care este inclus prejudiciul cauzat prin vânzarea activului „Ciuperceasca”).

În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor imobile și asupra părților sociale/acțiuni aparținând celor trei inculpați. 

Dosarul a fost trimis spre judecare Curtea de Apel Ploiești, cu propunerea de a se menține măsurile asiguratorii dispuse în cauză. 

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.