- Publicitate -

Un bloc din Ploiești, propus pentru consolidare

Data:

bloc consolidat la ploiesti

Municipalitaea ploieșteană susține că lucrările vor fi realizate cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Locatarii imobilului nu au, cel puțin la această dată, o alternativă pusă la dispoziție de municipalitate pentru a se muta.

- Publicitate -

Vorbim despre blocul A4 de pe strada Târnavei, pentru care a fost întocmită expertiza tehnică în 2009. Clădirea a fost încadratăîn clasa I de risc seismic. „Pentru anul 2014, Primăria Municipiului Ploieşti a solicitat M.D.R.A.P. şi a obṭinut o parte din fondurile necesare derulării acestui program. Astfel, conform O.G. 20/1994 republicată, a Normelor metodologice de aplicare a O.G. 20/1994 privind masurile de reducere a riscului seismic a construcṭiilor existente municipalitatea a derulat procedura de achiziṭie publică a contractului de sevicii  de proiectare a lucrărilor de intervenṭie la blocul A 4”, se arată în raportul de specialitate. Aleșii locali au aprobat indicatorii tehnico-economici. Problema este că execuṭia lucrărilor de consolidare se va realiza cu evacuarea tuturor locatarilor. Numai că, la această oră, municipalitatea nu are o alternativă pentru locatari, ca să le ofere o locuință pe durata lucrărilor, programată timp de 24 de luni. Valoarea totală a investiṭiei cu detalierea pe structura devizului general este de 7.898.275 lei, respectiv  de 1.763.480 euro, la un curs euro de 4,4788 lei. Lucrările se vor realiza din fonduri alocate de la bugetul de stat, conform prevederilor Ordonanṭei de Urgentă nr. 20/1994, cu modificările şi completările ulterioare şi a normelor de aplicare ale acesteia.

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Exclusiv

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Accident în Comarnic. Este al doilea eveniment rutier produs pe DN1, joi seara

Cel de al doilea accident s-a în Comarnic, primul...

Oradea a avut, doar în 2023, investiții din fonduri europene de 918 milioane lei. Ploieștiul…?

Numai în anul 2023 Municipiul Oradea a finalizat investiții...

Accident pe DN1, în zona Azuga. Șoferii autoturismelor implicate sunt asistați medical

Evenimentul rutier s-a produs joi, după ora 17, la...
- Publicitate -

Informații utile

Vrei să-ți cumperi o locuință? Ce criterii trebuie să iei în considerare (II)

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

O familie din Prahova, a cărei casă a fost mistuită de flăcări, primește ajutor de la antreprenori

În urmă cu câteva săptămâni, o familie din satul...

Întreruperi de energie electrică în Prahova în perioada 22-26 aprilie. Localitățile afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Sedentarismul și obezitatea influențează longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Campioană a Ploieștiului, umilită de șeful CSM, consilier personal al primarului Volosevici

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Mihai Nicolae au...

Arhitectul Răzvan Enescu: ”Andrei Volosevici ne-a mințit în 2020”

Arhitectul Răzvan Enescu, a acordat un interviu lui Bogdan...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

- Publicitate -