primaria sinaia

Situație ciudată la Sinaia, unde Vlad Oprea, reprezentantul PNL, a câștigat detașat un nou mandat de primar, dar cu toate acestea nu se poate apropia nici măcar de sediul primăriei.

Are interdicție din partea procurorilor DNA Ploiești, fiind trimis în judecată pentru fapte de corupție sub control judiciar cu interdicția de a-și exercita funcția și de a lua legătura cu o parte dintre angajații Primăriei pe care, culmea, nu o poate conduce decât de la distanță.

Mai grav este că măsura controlului judiciar cu interdicția de a-și exercita funcția a fost prelungită cu încă 60 de zile, începând cu data de 2 iunie, de către magistrații Curții de Apel Ploiești, iar acest lucru poate dura încă cel puțin doi ani, conform Codului Penal în vigoare.

Vlad Oprea este cercetat în dosarul care vizează vânzarea unor terenuri, aflate în proprietatea adminstrației locale, la un preț mult mai mic decât al piței. Beneficiarul aceste tranzacții considerată de procurori ilegală, a fost Marin Tudorică, fostul comandant al Poliției Sinaia.

 

Articole asemănătoare