viceprimar campina

A doua ca importanță în cadrul administrației locale este funcția de viceprimar, ocupată până acum de social-democratul Ion Dragomir.

Deocamdată nu există o certitudine legată de viitorul viceprimar al municipiului Câmpina, iar orice variantă care s-a vehiculat în timpul campaniei electorale a fost anulată de rezultatul votului câmpinenilor de duminică.

Adrian Pițigoi (PMP) era numele cel mai mult vehiculat pentru numărul doi din Primăria Câmpina, dar rezultatul pe care l-a obținut nu este unul satisfăcător. Cu cei doi consilieri pe care îi aduce în CL, nu poate asigura majoritatea niciunuia dintre partide. În aceeași situație este și Daniel Ioniță, reprezentantul ALDE, care în urma votului de aseară, vine în Consiliul Local tot cu doi consilieri, prea puțin, pentru nevoile unuia dintre cele două partide mari, PSD sau PNL.

Surpriza alegerilor locale de la Câmpina este însă PSD, care a obținut un scor ce îi asigură 7 locuri în CL, iar acest aspect schimbă cu mult regulile jocului. Ion Dragomir, care intrase într-un con de umbră, neagreat fiind în ultima perioadă de conducerea județeană a PSD are din nou un cuvânt de spus și nu ar fi exclus să participe în forță la negocierile pentru funcția de viceprimar.

În afară de cei trei, pe plan local au mai fost vehiculate alte două nume pentru fotoliul 2 din Primăria Câmpina. Este vorba despre Enache Dragomir, co-președinte PNL Câmpina, despre care se știe că își dorește această funcție, dar și despre Elena Albu, consilier local și un nume greu în PNL (pe filiera PDL)

 

 

 

Galprint