bozianu pmp

„Îi asigurăm public pe toţi prahovenii la care au ajuns fluturaşii otrăviţi ai USL că preşedintele Traian Băsescu şi PMP susţin candidaţii noştri la primării şi consiliile locale. Îi chemăm pe prahoveni la vot, duminică, să le dăm împreună o lecţie politicenilor care încearcă să ne manipuleze”.

În noaptea de 2-3 iunie 2016, atât în Municipiul Ploieşti, cât şi în alte localităţi din judeţul Prahova, au fost distribuiţi fluturaşi electorali cu sigla şi culorile Partidului Mişcarea Populară, prin alegătorii sunt anunţaţi că preşedintele Traian Băsescu şi PMP susţin candidaţii altor partide la primăriile din aceste localităţi.
Ne aflăm în faţa unei acţiuni tipice de campanie murdară, orchestrată de vechile partide, PSD şi/sau PNL şi/sau ALDE, cu scopul de a manipula opinia publică prahoveană şi de a afecta şansele electorale ale Partidului Mişcarea Populară. Realitatea că partidul nostru devine o opţiune serioasă pentru un număr din ce în ce mai mare de prahoveni i-a împins pe uselişti la acţiuni disperate, de tipul distribuirii de fluturaşi otrăviţi.
Cerem public organelor în drept să se autosesizeze cu privire la această operaţiune specifică mafiei politice şi luăm în considerare întocmirea unei plângeri penale pentru identificarea şi sancţionarea autorilor acestei manipulări.
În această campanie electorală, Partidul Mişcarea Populară a fost în permanenţă ţinta acţiunilor agresive şi manipulatorii ale partidelor din fostul USL. În ceea ce ne priveşte, am rămas şi rămânem consecvenţi proiectului nostru de schimbare reală a modului de a face politică. Am optat şi optăm pentru o campanie curată, bazată pe prezentarea ofertei noastre pentru România, pentru Prahova şi pentru Ploieşti. Respingem orice formă de atac murdar la adresa adversarilor politici şi orice formă de manipulare a oamenilor.
Îi asigurăm public pe toţi prahovenii la care au ajuns fluturaşii otrăviţi ai USL că preşedintele Traian Băsescu şi PMP susţin candidaţii noştri la primării şi consiliile locale. Îi chemăm pe prahoveni la vot, duminică, să le dăm împreună o lecţie politicenilor care ne mint şi încearcă să ne manipuleze. (P.E.)
CĂTĂLINA BOZIANU,
Preşedintele PMP Prahova
Candidatul PMP la Primăria Municipiului Ploieşti