alde

ALDE Prahova a emis un comunicat de presă prin care acuză Primăria Ploiești că a refuzat închirierea unei suprafețe de 10 mp pentru desfășurarea unor activități de campanie electorală.

Comunicatul ALDE Prahova:

Dorim să ne exprimăm, public, indignarea în legătură cu modul în care Primăria Ploiești a înțeles să dea curs solicitării noastre nr. 9533/11.05.2016, făcută în temeiul art. 64 și 65 ale Legii115/2015, privind închirierea temporară a unei suprafețe de 10 mp pe domeniul public, începând cu 12 mai a.c., în scopul desfășurării de activități de campanie electorală.
În litera și spiritul legii electorale, cererea noastră putea, chiar trebuia soluționată pe loc și, în aceeași zi- trebuia eliberată și factura cu suma de plată pentru chirie!
Considerăm abuzivă decizia executivului municipal de a plimba hârtiile de la Ana la Caiafa, sub pretextul obținerii unor avize neprevăzute de lege.
Dincolo de nemulțumirea noastră, nu putem să nu ne întrebăm și ce se întâmplă în cazul în care cetățenii solicită, în nume propriu, anumite acte administrative, dacă în situația specială a aplicării Legii electorale Primăria își permite un asemenea abuz!
Anunțăm că, începând de astăzi, solicitarea noastră nu mai este de actualitate.
Grațiela Leocadia Gavrilescu, George Pană,
Copreședinte ALDE Prahova Copreședinte ALDE Prahova

 

Articole asemănătoare
Viața Prahovei
  • Sâmbătă, 27 Mai 2017
  • De Roxana Tănase

Posturi vacante în 15 primării din Prahova

Mai multe primării din Prahova au scos la concurs posturi vacante de referenți, consilieri, inspectori, dar și posturi pentru muncitori calificați și necalificați. Astfel, Primăria orașului Mizil...