moraru

Colonelul in rezerva, Constantin Moraru, candideaza la Consiliul Judetean Prahova din partea Partidului Social Romanesc (PSRO).

La propunerea presedintelui PSRO Prahova, Mihai Apostolache, Constantin Moraru, ocupa locul 1 pe lista PSRO pentru Consiliul Judetean Prahova. "Atat in etapa de pregatire profesionala, cat si in etapa manageriala, colonelul Moraru a fost numarul 1. Era normal sa fie locul 1 si pe lista noastra pentru Consiliul Judetean" ne-a declarat Mihai Apostolache.

Constantin Moraru s-a nascut la Sinaia, pe 23 septembrie 1960, şi a copilărit în Nistoreşti, un cartier al Brezei. După absolvirea gimnaziului în şcoala din cartier, a fost admis la Liceul Militar "Dimitrie Cantemir" din Breaza, pe care l-a absolvit în 1979, cu media 10 la bacalaureat. Ulterior, a urmat cursurile Şcolii Militare de Ofiţeri Activi "Nicolae Bălcescu" din Sibiu, pe care a absolvit-o în 1982 ca şef de promoţie.

A început cariera militară în şcoala de la Sibiu ca instructor şi comandant de pluton elevi. Din 1986 este mutat la liceul militar din Breaza, în funcţia de comandant de companie elevi. În anul 1990 este admis la Academia de Înalte Studii Militare din Bucureşti, după absolvirea căreia revine în "Cantemir", unde îndeplineşte diferite funcţii. În octombrie 2005 este numit comandant al Colegiului Naţional Militar "Dimitrie Cantemir"(denumirea actuală).
Sub comanda sa, sprijinit fiind de o echipă managerială de excepţie, celebrul liceu din Breaza a devenit Şcoală Europeană-2012, iar la evaluarea externă a Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar s-a clasat pe locul I pe ţară, din peste 1000 de unităţi şcolare evaluate. Pentru performanţele de excepţie obţinute( procent de promovare de 100% la bacalaureat, sute de premii şi menţiuni obţinute la concursurile şi olimpiadele şcolare) , colegiul a fost decorat de Preşedintele României cu Ordinul "Virtutea Militară în Grad de Cavaler" şi a primit din partea ministrului Educaţiei Naţionale Diploma şi Placheta "Nicolae Iorga". Responsabilitatea, exigenţa, respectul pentru oamenii din subordine, dragostea părintească pentru adolescenţii în uniformă, precum şi puterea exemplului personal au constituit temeiul activităţii în "Cantemir".

Din ianuarie 2014, până în aprilie 2016, a îndeplinit funcţia de Şef al Direcţiei Informare şi Relaţii Publice din Ministerul Apărării Naţionale.
Este absolvent al Colegiului de Management al Resurselor Apărării, Educaţional şi al Achiziţiilor, al Colegiului de Război din cadrul Universităţii Naţionale de Apărare"Carol I", din Bucureşti, precum şi al altor forme de pregătire din domeniul învăţământului. Din 2010 este doctor în ştiinţe militare şi informaţii al Universităţii Naţionale de Apărare, iar în anul 2013 a fost cadru didactic asociat la Academia Forţelor Terestre din Sibiu.

A publicat articole din domeniul învăţământului militar în diferite reviste de specialitate şi este coautor al volumului 2 din "Piramida Cantemiristă".
Recunoaşterea performanţelor profesionale s-a materializat prin conferirea multor distincţii şi decoraţii, cea mai importantă fiind Ordinul "Virtutea Militară" în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari.

Colonelul (rz.) Constantin Moraru preţuieşte oamenii, este deschis ideii de lucru în echipă şi crede în valori precum responsabilitatea şi asumarea ei, conştiinciozitate, implicare, bun simţ, exigenţă, ordine, puterea exemplului personal.

Deviza personală..."Semper fidelis"!...Întotdeauna credincios!
Este căsătorit de 34 de ani şi are o fiică, la rândul ei căsătorită.
Îi plac muzica românească autentică, sportul şi excursiile în ţară. (P.E.)

 

Articole asemănătoare