bec campina

Ieri, după tragerea la sorţi pentru stabilirea ordinii candidaţilor pe panourile de afişaj electoral, la Câmpina a avut loc tragerea la sorți pentru completarea Biroului Electoral de Circumscripție.

Acesta trebuie să aibă nouă componenţi - preşedintele, locţiitorul, reprezentanţii partidelor parlamentare şi reprezentanţii partidelor cu liste complete. Şi aici a apărut o problemă, care va fi soluţionată de Biroul Electoral Judeţean, după contestaţia depusă în această dimineaţă de Organizaţia Câmpina a PMP.

Biroul Electoral Câmpina a fost completat, în primă fază, cu reprezentanţi ai partidelor care au grup parlamentar - PSD, PNL, ALDE şi UNPR. Acum, după rămânerea definitivă a candidaturilor, Biroul Electoral trebuia completat cu încă trei membri din partea formaţiunilor politice cu liste complete de candidaţi. În Câmpina, liste complete de candidaţi au depus PSD, PNL, ALDE, UNPR, PMP, PSRO și PRU. Ei bine, s-a efectuat tragerea la sorţi și au ieșit... ALDE, PSD şi PNL, care aveau deja câtea un reprezentant în acest organism.
PMP Câmpina a depus astăzi o contestaţie la Biroul Electoral Judeţean în care reclamă faptul că, după cum prevede Articolul 26, al. 15 din Legea privind organizarea alegerilor locale, nu s-a respectat principiul transparenţei, prin faptul că nu a fost prezent la tragerea la sorţi şi un reprezentant al PMP, deşi formaţiunea politică anunţase în termenul şi sub formele legale numele persoanei desemnate să reprezinte partidul în relaţia cu Biroul Electoral. De altfel, paragraful legal invocat de PMP explică destul de clar procedura: "Completarea birourilor electorale de circumscripţie cu reprezentanţii partidelor politice se va face în etapa a doua în prezenţa persoanelor delegate de partidele politice". De altfel, la tragerea la sorți au participat doar reprezentanții partidelor cu grup parlamentar, ceilalți nefiind anunțați.
Acum, rămâne ca în termen de 24 de ore de la depunerea contestaţiei, Biroul Electoral Judeţean să ia o decizie, autorii contestaţiei sperând la refacerea tragerii la sorţi pentru completarea Biroului Electoral de Circumscripție în prezenţa reprezentanţilor tuturor partidelor.
sursa: campinatv.ro