- Publicitate -

Savu și-a depus dosarul de candidatură la Primăria Ploiești

Data:

daniel savu candidat independent functia primar

Senatorul Daniel Savu și-a înregistrat astăzi dosarul de candidatură la funcția de primar al municipiului Ploiești.

- Publicitate -

Savu a venit la Biroul Electoral Municipal însoțit de mai mulți prieteni și susținători. Senatorul și-a înregistrat dosarul de candidatură ca independent la funcția de primar al municipiului Ploiești.

„În această dimineață, la Biroul Electoral Municipal, mi-am depus candidatura ca independent la Primăria Ploiești, îndeplinind toate procedurile legale pentru înscrierea oficială în alegerile care vor avea loc pe 5 iunie. Vreau să mulțumesc celor peste 2600 de ploieșteni care au semnat pe listele de susținători atunci când ne-am întâlnit pe stradă și am discutat probleme importante ale orașului, cu impact asupra vieții lor, la fel prietenilor și colegilor care mi-au acordat sprijin, celor care mi-au transmis să merg mai departe cu încredere pe acest drum, să opresc haosul și să fac ordine în oraș. Vreau să îi asigur pe toți, inclusiv pe acei ploieșteni care mi-au spus că nu vor veni la vot sau că nu mă votează, că sunt gata să îi ascult în continuare, să trag concluziile care se impun din atitudinea lor și să le readuc încrederea că Ploieștiul se poate schimba. Așa cum mi-am asumat public, dacă voi fi ales primarul Ploieștiului, garantez că îmi voi păstra statutul de independent. Am convingerea că detașarea de felul în care partidele au demonstrat până acum că pot să conducă orașul reprezintă soluția pentru a impune un alt ritm și întoarcerea administrației către cetățeni.”, a anunțat Savu pe pagina sa de Facebook.

(FOTO: Facebook)

- Publicitate -

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Exclusiv

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Se lucrează intens pentru introducerea canalizării, în Florești

În comuna Florești lucrările pentru introducerea canalizării se apropie,...
- Publicitate -

Informații utile

Vrei să-ți cumperi o locuință? Ce criterii trebuie să iei în considerare (II)

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

O familie din Prahova, a cărei casă a fost mistuită de flăcări, primește ajutor de la antreprenori

În urmă cu câteva săptămâni, o familie din satul...

Întreruperi de energie electrică în Prahova în perioada 22-26 aprilie. Localitățile afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Sedentarismul și obezitatea influențează longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Campioană a Ploieștiului, umilită de șeful CSM, consilier personal al primarului Volosevici

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Mihai Nicolae au...

Arhitectul Răzvan Enescu: ”Andrei Volosevici ne-a mințit în 2020”

Arhitectul Răzvan Enescu, a acordat un interviu lui Bogdan...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Se lucrează intens pentru introducerea canalizării, în Florești

În comuna Florești lucrările pentru introducerea canalizării se apropie,...
- Publicitate -