psd ploiesti candidati consiliul local

Cu numai o zi înainte de depunerea candidaturilor, social-democrații se reunesc pentru a stabili ordinea de pe listă.

Social-democrații au anunțat că mâine, la ora 14.00, vor fi depuse dosarele de candidaturi la Biroul Electoral Municipal de la Ploiești. Lista de candidați pentru Consiliul Local, potrivit surselor noastre, este deschisă de Cristian Ganea, care candidează și pentru funcția de primar al Ploieștiului.

Pe listă nu se vor regăsi, conform acelorași surse, actualii consilieri Iolanda Băzăvan, fost viceprimar al Ploieștiului, precum și Constantin Popa, care a ocupat funcția de consilier în mai multe mandate.

Ca nume noi, pe listă ar urma să figureze Donald Constantin, actualul director general al SGU, precum și Mihai Păun, director al Direcției Servicii Publice din cadrul societății aflate în subordinea Consiliului Local Ploiești.

Pe lista de la Consiliul Local Ploiești se vor regăsi mai mulți consilieri locali. Este vorba despre Răzvan Ursu, actualul viceprimar al Ploieștiului, Robert Vâscan, Sanda Drăgulea, iar lista continuă. Pe locul al doilea, potrivit surselor noastre, ar figura George Botez, care a fost ales în 2012 pe lista USL, din partea PNL însă a trecut, în baza Ordonanței 55, la PSD. Pe aceeași listă figurează și fostul liberal Marcian Cosma, care a trecut la PSD tot în baza Ordonanței 55, precum și Marilena Stanciu, care a candidat în 2012 pe lista PDL și a trecut la PSD, în baza ordonanței. Un alt consilier local care se va regăsi pe lista de consilieri locali a PSD este Constantin Gabriel Minea, care a obținut un mandat de ales local, în 2012, pe lista PP-DD, dar a trecut la PSD în baza Ordonanței 55.

Social-democrații nu au vorbit însă de ordinea pe listă a viitorilor candidați. De altfel, la ora 15.00, la sediul PSD Prahova are loc o nouă ședință organizatorică pe această temă.

Cât privește Consiliul Județean Prahova, doi social - democrați se pare că nu vor mai figura pe lista de candidaturi. Este vorba despre Adrian Manta, despre care s-a vorbit că a fost exclus din partid, dar și de Victor Petrescu, care a ajuns consilier județean după ce postul a devenit vacant ca urmare a demisiei liberalului Laurențiu Mitrea.