Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

savu

Senatorul Daniel Savu, candidat independent la Primăria Ploiești, a postat pe blogul său un comentariu despre situația financiară dificilă cu care se confruntă Ploieștiul.

 

De ce nu are Ploieștiul bani și cum se pot recupera prejudiciile din bugetul public

O parte dintre societățile aflate în subordinea Consiliului Local sunt în prezent într-o situație financiară dificilă, mi-aș dori să nu fie vorba despre pragul unui blocaj financiar. Cel mai grav este că efectele se simt în primul rând în ceea ce privește asigurarea salariilor pentru angajați, care întârzie succesiv de câteva luni, cât și dacă ne raportăm la funcționarea normală a serviciilor publice. O serie întreagă de lucrări de interes general sunt în prezent blocate, pentru că administrația nu are bani.

 

Să vedem de ce s-a ajuns aici:

1. În ultimii opt ani, deciziile politice au avut în vedere prioritățile diverselor cercuri de interese și nu scopuri publice.
2. Chiar și în prezent, când Ploieștiul este aproape de limită, situația este gestionată electoral, pentru a minimaliza cât mai mult din efectele unei administrări catastrofale.
3. Nu știm care este valoarea totală a sumelor pe care Primăria le are de recuperat în urma constatării diverselor prejudicii și nici ce măsuri concrete s-au adoptat în acest scop.
4. Nimeni nu răspunde pentru prejudiciile confirmate în rapoartele Curții de Conturi. Din contră, acestea sunt contestate, pentru că responsabilii vizați au susținere politică, deci sunt protejați.

Una dintre primele măsuri pe care le voi lua ca primar independent va fi aceea de a prezenta public situația integrală a prejudiciilor constatate de instituțiile de control ale statului, cu privire la bugetul public al Ploieștiului. Semnalul foarte clar pe care mi-l asum este acela că, prin departamentul juridic, Primăria va susține toate demersurile legale care se impun pentru recuperarea acestor prejudicii, indiferent de persoanele vizate.